Alegerile din SUA reprezintă o perdea de fum în spatele căreia se ascund interese financiaro-corporatiste

by Alegerile din SUA reprezintă o perdea de fum în spatele căreia se ascund interese financiaro-corporatiste dirijate de pe Wall Street sau din cartierul financiar londonez. Se poate spune astfel că cei ajunși pentru o perioadă de patru ani la Casa Albă devin simple unelte manipulate de zecile de corporații […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Alegerile din SUA reprezintă o perdea de fum în spatele căreia se ascund interese financiaro-corporatiste dirijate de pe Wall Street sau din cartierul financiar londonez. Se poate spune astfel că cei ajunși pentru o perioadă de patru ani la Casa Albă devin simple unelte manipulate de zecile de corporații și think-tank-uri care desenează viitorul Americii și nu numai.

Și în cazul scrutinului din acest an există suficiente motive de a spune că indiferent cine a câștigat – democratul Barack Obama sau republicanul Mitt Romney -, nimic nu se va schimba din punct de vedere politic, economic și geostrategic. Un Obama la Casa Albă va crește perspectiva unui război cu Iranul și Siria, poate chiar și cu China, iar situația economică va râmâne la fel pentru americanul de rând.

Lucrurile sunt valabile și în cazul mormonului Romney. Chiar dacă pe cei doi rivali (foto, jos) îi despart teme ce țin de reforma sanitară, fiscalitate sau delicata chestiune a mariajelor gay, lista corporațiilor care se află în spatele democratului și al republicanului este aceeași.

Whorunstheworld

 

Nimeni nu mai crede astăzi că marile corporații financiare de peste Ocean, care au interese de miliarde de dolari, își lasă soarta pe mâna votanților din America, o dată la patru ani. În realitate, la fiecare patru ani se aplică același scenariu, gândit astfel încât să ofere americanilor de rând iluzia că dețin anumite mijloace de a răspunde la nemulțumirile lor, fără a schimba, măcar pentru o secundă, balanța puterii. După cum era de așteptat, și în cazul bătăliei electorale din 2012, politica financiară, economică și externă a lui Obama și Romney a fost dictată exact de aceleași corporații financiare care au schițat soarta Statelor Unite în ultimele decenii, indiferent că la Casa Albă s-au aflat Bush junior sau senior, Bill Clinton sau Obama.

Bush = Obama = Romney

O analiză realizată de analistul Tony Cartalucci arată că în timp ce media corporatistă a bătut monedă pe probleme nesemnificative, iar comentatorii politici americani au perorat pe tema rivalităților dintre „stânga” și „dreapta”, o privire mai atentă asupra Cabinetelor prezidențiale arată cât de reală este „ecuația” potrivit căreia „Bush = Obama = Romney”. Pentru că multe dintre marile companii care s-au aflat în Administrația fostului președinte republican George W. Bush pot fi regăsite și în echipele candidaților din 2012. Cabinetul Bush era format, printre altele, din reprezentanți ai unor companii ca FedEx, Boeing, Goldman Sachs, RAND Corporation, Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relații Externe) și Center for Strategic and International Studies (Centrul pentru Studii Internaționale și Strategice – CSIS).

„Neoconservatorii” și politica externă

De asemenea, nu mai este un secret că politica externă americană, adoptată de administrația George W. Bush, care a declanșat războaiele din Afganistan și Irak, a fost trasată de o clică de consilieri „neoconservatori”, printre care s-au numărat vicepreședintele Dick Chaney, fostul șef al Pentagonului, Donald Rumsfeld, directorul Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz, controversatul lobbist Richard Perle și James Woolsey, fostul șef al CIA, reprezentant al mai multor administrații, deopotrivă democrate și republicane, care conduc tot felul de think-tank-uri care și astăzi sunt implicate direct în politica externă a SUA. Venirea la Casa Albă, în 2008, a democratului Barack Obama nu a schimbat cu nimic schema oamenilor bine înfipți de companii în Cabinetul președintelui american. Și aici s-au regăsit reprezentanții companiilor JP Morgan, Goldman Sachs, Council on Foreign Relations, dar și cei ai Citi Group, Freddie Mac sau Honeywell, contractor din domeniul Apărării. Exact ca în timpul administrației Bush, politica externă a Washingtonului nu a fost gândită din Biroul Oval, ci tot de aceleași companii și think-tank-uri – Council on Foreign Relations, RAND Corporation sau Open Society Institute.

Consilierii lui Bush, în echipa lui Romney

Această stare de fapt explică de ce liderul democrat nu a închis centrul de detenție de la Guantanamo, i-a lăsat pe militarii americani pe fronturile din Irak și Afganistan, iar în 2011, a pus umărul la declanșarea intervenției NATO în Libia. De asemenea, în jurul lui Obama au pendulat în permanență grupuri mai mici, cele mai multe dintre ele fiind sponsorizate de aceleași corporații, specializate în alte domenii de activitate și având, desigur, alte interese. Intrarea în cursa pentru Casa Albă a republicanului Mitt Romney nu a adus nimic nou, consilierii de politică externă anunțați în campanie fiind nume cunoscute ca Michael Chertoff, Eliot Cohen, Paula Dobrainsky, Eric Edelman și Robert Kagan, reprezentând aceleași corporații care au furnizat strategii sub administrațiile președinților Bush junior și Obama. Concret, 17 dintre cei 24 de consileri pe politică externă ai lui George W. Bush, neoconservatori notorii, fac parte din echipa lui Romney. Concluzia este că, uitând de doctrine și promisiuni, noul președinte american va continua linia predecesorului său. Așa a făcut Obama, când a continuat-o pe cea a fostului președinte George W. Bush, iar Romney nu va ieși din tipar, preluând tot ce a rămas de la Obama.

„Vulturii” au ochit Iranul și Siria

În timpul mandatului lui George W. Bush, „neoconservatorii” adunați în jurul său au pledat în favoarea unei politici externe a forței, fondată pe o morală a disprețului față de negocierile diplomatice, precum și pe un amestec de brutalitate și cinism. În prezent, „vulturii”, cum mai sunt denumiți „neoconservatorii” americani, promovează așa-numitul „drept divin al intervențiilor militare preventive”, în special în cazul Iranului, plecând urechea la dorințele premierului israelian Benjamin Netanyahu. O altă țintă a neoconservatorilor americani rămâne președintele sirian Bashar al-Assad, al cărui cap l-ar fi vrut căzut încă de anul trecut, din timpul Primăverii Arabe, obiectiv pe care speră să îl atingă după aceste alegeri.

Urcat pe val de uraganul Sandy

Șansele lui Obama – cotat la un procent diferență în fața lui Romney, cu zece zile înainte de alegeri – pentru obținerea unui nou mandat la Casa Albă au crescut fără niciun dubiu, așa cum au observat aproape toți analiștii, după dezastrul provocat de uraganul Sandy. Până și lichidarea lui Osama ben Laden, în mai 2011, considerată o victorie a Washingtonului împotriva terorismului, pare să fi pălit în fața calamității naturale a superfurtunii care a lovit estul Americii. Pentru ziariștii de la cotidianul „Washington Post”, a fost evident că uraganul Sandy „pare să fi făcut pentru președintele Obama ceea ce el însuși nu a fost capabil să facă pentru sine”. Timp de câteva zile, uraganul Sandy l-a obligat pe candidatul democrat să stopeze turneul electoral prin țară și să își reia atribuțiile de președinte în exercițiu. Desfășurarea impresionantă de forțe, mobilizarea exemplară a echipajelor și decretarea stării de „catastrofă majoră”, lucru care a permis accesul la fonduri federale pentru mai multe state, au fost considerate acțiuni bune de adus voturi. Comentatorii politici de peste Ocean au analizat fenomenul, una dintre concluzii fiind aceea că reacția federală în fața dezastrului ar putea îmbunătăți percepția referitoare la calitățile de lider ale lui Obama. Un semnal important, chiar înaintea scrutinului, a venit din partea primarului New York-ului, Michael Bloomberg, care a anunțat că îl sprijină pe liderul democrat, deși în urmă cu patru ani nu l-a vrut nici pe Obama, nici pe republicanul John McCain.

Două fețe ale aceleiași medalii

Dezbaterile din timpul campaniei au arătat că și Obama și Romney au o poziție identică în ceea ce privește sprijinirea războiului și a intervențiilor imperialiste, după data de 6 noiembrie. Dacă Europa a lipsit cu desăvârșire din agenda de politică externă expusă de cei doi candidați, Iranul și Siria au fost subiectele preferate. Și democratul, și republicanul, sunt pe aceeași lungime de undă atunci când vine vorba de Iran. Obama și Romney au repetat de fiecare dată că susțin necondiționat Israelul, dacă acesta va decide să atace Iranul. De asemenea, ambii candidați sunt convinși că sancțiunile occidentale asupra regimului de la Teheran trebuie să continue, chiar dacă astfel sunt afectate milioane de iranieni.

Siria lui Assad, inamicul comun

Aceeași atitudine a existat și în cazul situației din Siria. Indiferent de cine va locui pentu patru ani la Casa Albă, un lucru este cert: Washingtonul va rămâne angajat în campania de schimbare a regimului președintelui Bashar al-Assad, continuând până atunci să sprijine prin toate căile războiul civil din această țară, implicit pe insurgenții sirieni, pentru a-și atinge interesele strategice în regiune. Romney a vorbit despre conflictul din Siria ca despre o „oportunitate” pentru SUA, având în vedere rolul major pe care această țară îl joacă în Orientul Mijlociu, iar Obama s-a lăudat că Washingtonul a făcut tot ce trebuia „pentru a aduce o conducere moderată la Damasc și a-l debarca pe Assad”. Chiar dacă vin din tabere politice diferite, candidații au fost, de asemenea, de acord că atacurile cu drone americane, lansate asupra unor ținte din Pakistan, Somalia sau Yemen, și care s-au soldat cu zeci de victime, trebuie să continue. Obama și Romney nici nu se gândesc să renunțe, deși acțiunile unilaterale ale SUA pe teritorii străine, ca parte a politicii antiterorism, în mod special utilizarea dronelor militare, au provocat reacții de nemulțumire la nivel mondial.

Obama, mai flexibil în cazul Rusiei

Tabloul arată puțin diferit în cazul Rusiei. Romney nu și-a ascuns ostilitatea față de Rusia și de președintele Vladimir Putin, din cauza sprijinului pe care Moscova îl acordă Iranului și Siriei. În schimb, Obama a afișat o atitudine mai împăciuitoare față de liderul de la Kremlin, sugerând că dacă va câștiga un nou mandat la Casa Albă, ar putea face unele concesii legate de amplasarea scutului antirachetă.

SURSE

  1. http://e-politic.ziuanews.ro/m/dezvaluiri-investigatii/bush-invingatorul-alegerilor-din-sua-85675
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro