Al Treilea Reich s-a stabilit în Agartha din Centrul Pământului

by „In 1924, marina imperiala germana a scos la lumina vechile rapoarte despre expeditia din nord. Nava inaintase cel mult 600 km prin coridorul maritim, insa demonstrase existenta unei deschideri. Daca ar fi sa existe o deschizatura care sa duca in interiorul Pamantului, dupa cum credeau inginerii germani, atunci poate […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„In 1924, marina imperiala germana a scos la lumina vechile rapoarte despre expeditia din nord. Nava inaintase cel mult 600 km prin coridorul maritim, insa demonstrase existenta unei deschideri. Daca ar fi sa existe o deschizatura care sa duca in interiorul Pamantului, dupa cum credeau inginerii germani, atunci poate ca intr-o alta calatorie s-ar fi putut constata unde se termina aceasta intrare si de unde incepe lumea din adancuri.

Exista putine informatii despre calatoria spargatorului de gheata german care a fost ales pentru aceasta expeditie. Putinul pe care-l stiu provine numai din rapoartele serviciului secret american din anii 1924-1925.

In 1924, unele nave americane au urmarit spargatorul de gheata german in directia banchizelor, la nord-est de Groenlanda, pana cand nava germana si-a croit drum prin gheata si a disparut. In documentele marinei americane scrise ca un an mai tarziu, in 1925, spargatorul de gheata german s-a intors si a ancorat zece zile in portul capitalei inainte de a porni din nou spre hamburg.

Conform documentelor serviciului secret, nava si echipajul au petrecut cea mai mare parte a anului in interiorul Pamantului. Telul lor final era necunoscut. Nemtii au efectuat o a treia vizita in lumea subterana probabil 1932, dar acest raport n-a putut fi confirmat.

La ordinul Fuhrer-ului, autoritatile au strans cu grija toate informatiile despre aceasta Walhalla subpamanteana. Dar germanilor din lumea subpamanteana si in special celor din Bodland, care traiau in pace de trei mii de ani, nu le-a scapat faptul ca fortele ascunse din spatele guvernelor pregateau un nou razboi intre tarile de la suprafata.

Germania, ca si Anglia si SUA au fost impinse in acest razboi, dar celor din Bodland nu le-au scapat nici ambitiile personale ale lui Hitler. In 1936, Hitler a decis, din motiv inca necunoscute, sa trimita o echipa de cercetare in lumea subpamanteana.

Bodlandezii i-au observat pe germani in toata aceasta perioada si in final au invitat echipa in capitala Bodland-ului, unde au fost bine ospatati inainte sa se intoarca acasa.

Regele din Bodland a fost invitat, la randul sau, sa viziteze Al Treilea Reich. In octombrie 1936, regele Haakkuuss al III-lea din Bodland a primit invitatia si cu ajutorul navei sale spatiale particulare a ajuns in Germania.

Dupa ce a vorbit cu germanii din lumea de la suprafata, a fost foarte impresionat de spiritul national si de taria lor, dandu-se insa seama ca se indreapta spre un razboi de mare anvergura.

El il lua pe Hitler si pe cativa din ofiterii acestuia deoparte si le spuse:

„Ca frate german, trebuie sa va spun ca va aflati pe pragul unui razboi care va duce Germania intr-o catastrofa. Va rog sa nu participati la aceasta nebunie si sa va mai ganditi inainte de a va conduce natiunea spre catastrofa pentru a doua oara in acest secol. Razboiul inseamna ura, karma negativa si nefericire nationala. Duceti o politica pozitiva de pace.”

Dupa vizita oficiala a regelui din Bodland, Hitler le-a ordonat generalilor statului sau major sa caute imediat deschiderea catre Polul Sud pentru a regasi civilizatia germana pierduta din interiorul Pamantului.

Aceste cautari din 1937 si 1938 au ajuns sa fie cunoscute de Aliati atunci cand serviciul secret american si cel englez au vazut documentele germane care le-au cazut in mana. Acolo, ei au gasit toate informatiile despre expeditia efectuata in Antarctica sub comanda capitanului Ritscher, pe care ai amintit-o putin mai devreme: echipa acestuia a fost dezmembrata pentru a se ascunde secretele continentului, care initial a fost o insula tropicala.

Aparea foarte des un nume: Kurt von Kugler, un alpinist experimentat. Acesta a condus grupul printr-un coboras de trei km de gheata groasa in apropiere de locul numit „Rainbow City” si a gasit indicii despre o civilizatia straveche, dar foarte evoluata, anterioara oricarui alte culturi ce fusese descoperita pana atunci.

Germanii au petrecut mai mult de o luna intr-o oaza cu izvoare calde si pomi tropicale, unde erau cultivati pepeni si alte fructe. Asta i-a indemnat sa caute mai departe, astfel ca au mai gasit si alte vai si au adunat o multime de informatii despre viata din interiorul Pamantului.

Raportul de o suta de pagini si cele trei sute de poze, care au intrat in posesia Aliatilor, au constituit o descoperire senzationala. Documentele cu privire la cucerirea pasnica a Antarcticii au fost in cele din urma predate Statelor Unite ale Americii, care le-au facut repede sa dispara in sectiunea referitoare la poli din Arhivele Nationale. Scopul sefului acestui departament, Franklin Birch, consta, in primul rand, in negarea existentei documentelor pentru a impiedica examinarea lor publica.

In anul 1938, echipa germana formata din militari si cercetatori a dat de valea de la Polul Sud. Au patruns in deschizatura lata de 200 de km. Apoi fundul vaii a cazut brusc, iar zapada si gheata au disparut la fel de repede. Grupul, care era aprovizionat pe calea aerului, au pasit in deschizatura spre interiorul Pamantului.

Un echipaj german a decolat cu un dirijabil Dornier. Restul este istorie. Ei au zburat spre nord si au aterizat la mii de kilometri departare, intr-o tara cu oameni care semanau cu ei si care vorbeau un dialect german stravechi.

Ei erau urmasii acelor mercenari germani a caror strabuni au disparut in 1572 in bazinul Amazonului. In documentele capturate, Aliatii au putut citi cum echipele de cercetare ale lui Hitler au avut o intalnire emotionanta cu rudele de mult disparute.

Rezervorul dirijabilului Dornier a fost umplut cu o substanta chimica mult superioara carburantului initial si germanii au zburat spre casa. Isi regasisera vechea Thule.

Al Doilea Razboi Mondial a inceput oficial in septembrie 1939. Trupele hitleriste au invadat Polonia. Marea Britanie si coloniile ei au declarat razboi Reich-ului german. In 1941, Hitler ataca Rusia si in acelasi an Roosevelt intra in razboi de partea Aliatilor.

Profetia rostita in 1936 de regele Haakkuuss al III-lea avea sa se concretizeze. Deja, in 1943, Hitler a trebuit sa recunoasca ca nu putea lupta concomitent pe trei fronturi impotriva unui dusman cu efective si provizii inepuizabile, astfel ca al Treilea Reich si-a modificat planurile.

In toamna lui 1943, Germania a trimis o alta expeditie pe calea aerului care urma sa patrunda in lumea din adancuri pe la Polul Sud. Expeditia avea scopuri pasnice, avand misiunea sa constate daca o parte din lumea dinauntru putea fi colonizata de catre germani.

Membrii ei au adus daruri si au fost bine primiti de catre verii germano-saxoni, care se instalasera acolo in secolul al XVII-lea. Tot atunci, germanii din Reich au dat peste o rasa, care era probabil cea mai evoluata din punctul de vedere al dezvoltarii: bodlandezii.

Adolf Hitler i-a adresat regelui Haakkuuss al III-lea din Bodland rugamintea de a-i da un pamant nepopulat in apropierea intrarii catre lumea subpamanteana, la Polul Sud, dar regele a respins cererea, oferindu-le totusi nemtilor posibilitatea de a se stabili gratuit in alt tinut liber, cu conditia sa incheie un pact etern cu Bodland-ul si sa se angajeze ca vor trai in pace cu celelalte natiuni.

Germanii de la suprafata s-au declarat de acord cu aceste conditii, drept care regele din Bodland a convocat o sedinta speciala a Parlamentului, invitandu-i pe delegatii celui de-al Treilea Reich sa participe. Cu aceasta ocazie, regele a tinut o cuvantare cu ajutorul unui sistem de transmisie tridimensionala la distanta:

„Cetateni ai Bodland-ului! Dupa cum stiti deja, ne viziteaza o delegatie a rudelor noastre germane din tinutul de deasupra. Acesti vizitatori se numesc cetateni ai celui de-al Treilea Reich. Atat ei, cat si noi avem origini comune, cu o vechime de cel putin treizeci de mii de ani.

In vremea respectiva locuiam impreuna la suprafata Pamantului in Persia, tara care astazi se numeste Iran. Stramosii nostri comuni locuiau si in tarile invecinate din aceasta regiune, care in prezent poarta numele de India, Pakistan, Afganistan, Siria etc.

In zilele noastre, tarile acestea sunt locuite de populatii nongermane. Leaganul rasei noastre a fost, bineinteles, Antarctica, pe care stramosii nostri au parasit-o plecand in Persia cand regiunea a inceput sa fie acoperita de gheturi.

Stiti ca natiunea noastra a fost distrusa la suprafata Pamantului de o rasa rauvoitoare de pe o alta planeta, care ne-a ucis concetateni cu milioanele. Aceasta rasa, „oamenii-sarpe”, au aterizat cu navele lor spatiale in tara noastra.

Multi dintre stramosii nostri au trebuit sa se ascunda in pesteri, unde s-au stabilit definitiv de-a lungul anilor. Ei nu s-au putut reintoarce niciodata in tinuturile lor de origine, care au fost ocupate de invadatorii extraterestri.

Astronomii nostri cred ca acestia provin de pe o planeta ciudata care a intrat in sistemul nostru solar si a provocat era glaciara. In timp ce stramosii nostri locuiau in pesteri si tunele, o parte din ei s-au separat si printr-o pestera din Padurea Neagra au urcat din nu la suprafata.

Din acestia s-au format germanii moderni si rudele lor s-au imprastiat in toata emisfera nordica a Pamantului. Dupa cum stiti, noi, cei din Bodland, suntem cealalta ramura a acestui popor care a parasit Persia, s-a ingropat in interiorul Pamantului si in cele din urma s-a stabilit in acesti munti din Bodland.

Vreau sa precizez ca germanii de pe suprafata Pamantului si cei care traiesc sub Pamant se deosebesc unii de altii, dar ne mai putem intelege, ba chiar si obiceiurile si muzica noastra sunt inca foarte asemanatoare.”

Regele a facut o scurta pauza, in timp ce germanii din cele doua lumi ascultau interesati.

„Concetateni, tema cea mai importanta despre care vreau sa discut cu dumneavoastra este urmatoarea: Fratii nostri de la suprafata se afla intr-un razboi care nu poate sa insemne decat distrugerea natiunii lor.

Conducatorul lor, Adolf Hitler, nu a actionat bine. L-am avertizat cu trei ani inainte de inceperea razboiului, dar n-a ascultat de sfatul meu. I-am spus ca in cazul in care natiunea lui va purta un razboi, alti doi conducatori care-si doraeu conducerea lumii se vor uni pentru a distruge Germania.

Fratii nostri de la suprafata sunt pe cale sa piarda razboiul. Este doar o chestiune de timp pana cand, conform planurilor dusmanilor ei, Germania va fi infranta si distrusa. O delegatie din Germania este aici, in Parlamentul nostru.

Ei au venit in numele Fuhrer-ului lor pentru a ne cere sprijinul. Fara ajutorul nostru, poporul lor de la suprafata va fi distrus. Conducatorul lor are inca, in ciuda nereusitei sale, potentialul de a fi un om maret, daca i se va arata directia corecta; acesta este motivul pentru care l-am inclus in planul meu. Vreau sa-l iau ca ajutor la evacuarea poporului sau in lumea noastra, dar in urmatoarele conditii:

Va vom ceda teritoriile noastre nelocuite din sud pentru a le coloniza. Va vom ajuta la destelenirea acestor regiuni. Dupa aceea, cei nou-veniti pot ramane pentru totdeauna sau se pot intoarce la suprafata.

Va vom acorda sprijinul nostru pentru a va usura inceputul ca natiune noua. Dar inainte de a ne da silinta sa va ajutam, conducatorii vostri trebuie sa semneze un contract in care se obliga sa renunte pentru totdeauna la razboi si sa nu provoace nici un fel de conflict, atat timp cat locuiesc printre noi.

Orice nou-venit va semna un astfel de contract inainte de a fi primit ca cetatean in lumea noastra. Bodland-ul va supravegherea toate proiectele noi si va avea grija sa nu fie construite aparate ce ar putea fi folosit in scop razboinic.

Acei germani de la suprafata Pamantului, care adopta o pozitie razboinica, sperand sa continue mai tarziu razboiul mondial, nu au voie sa se stabileasca printre noi. Guvernul din Bodland va desemna o comisie care sa examineze temeinic pe fiecare nou-venit. Aceasta comisie va activa oe o perioada de treizeci de ani, adica pana in 1973.”

Regele Haakkuuss si-a incheiat discursul. O comisie parlamentara a redactat amanuntele contractului. Trei zile mai tarziu, parlamentul din Bodland i-a dat regelui documentele la semnat. Vizitatorilor din Germania li s-a inmanat o copie a textului scrisa in limba celor din Bodland, pe care n-au putut s-o descifreze.

Bodlandezii au fixat o sticla peste pagini si sub ochii mirati ai germanilor, textul s-a preschimbat intr-o germana clara si precisa. Documentul a fost acceptat fara reticenta si la scurt timp a fost prezentat ambelor parti. S-a lasat loc pentru semnatura lui Adolf Hitler si a altor politicieni germani.

Regele i-a luat pe oaspeti de o parte si le-a spus ca, in cazul in care ar incalca intelegerea declansand un razboi, armele celor din Bodland ii vor nimici intr-un atac atat de fulgerator, incat n-or sa apuce sa-si rememoreze cursul vietii.

De indata ce s-au intors in Germania, delegatii i-au inmanat contractul lui Hitler. Cand l-a vazut, se pare ca a facut o criza de nervii, dar apoi l-a semnat. A fost infiintata o comisie guvernamentala secreta care raspundea numai in fata lui Hitler si a altor trei persoane necunoscute.

Scopul acestei comisii consta in pregatirea celui de-al Treilea Reich pentru plecarea in lumea subpamanteana. Germanii se vor stabili in vecintatea sub privirea atenta a celor din Bodland, care ii vor tine sub observatie treizeci de ani.

Cladirile inainte pe care voia sa le construiasca Albert Speer in Berlin, dupa castigarea razboiului vor fi acum ridicate in Neu-Berlin, fara insa ca arhitectul sa fie prezent. Mii de bodlandezi i-au ajutat pe noii veniti sa-si construiasca natiunea.

Lucrarile la Neu-Berlin au inceput in anul 1943. A fost construit un nou Reichstag si un palat pentru Hitler. Pana in 1944 a fost gata canalizarea. Locuintele provizorii si cladirile pentru birouri fusesera deja ridicate de cei din Bodland si de germani.

Emigrantii din cel de-al Treilea Reich au avut de depasit doua greutati: mai intai, coborarea intr-o prapastie de doua sute de kilometri prin deschizatura din Antarctica. Echipa germana de cercetare nu a descoperit nici un loc de aterizare pe continentul acoperit cu gheata.

De aceea, toti oamenii si toate proviziile, care trebuiau aduse pe ruta de la Polul Sud spre interiorul Pamantului erau transportati cu avioane obisnuite – lucru aproape imposibil de realizat, chiar daca dispuneau de depozite de aprovizionare.

O alternativa la care s-au gandit mai tarziu consta in utilizarea farfuriilor zburatoare pentru deplasarea spre ascunzatorile secrete din emisfera sudica. Aceste ascunzatori formau nucleul unui pod aerian gigantic. Mai tarziu au fost transportate pe calea aerului si materiale suplimentare.

Cel de-al doilea impediment era insusi tunelul, care ducea in adancime spre „Vechea Germanie”. Tunelul initial de cinci mii de kilometri fusese modernizat la mijlocul secolului al XIX-lea, dar dupa criteriile actuale era nesatisfacator.

La inceput a fot folosit de catre diferitele comunitati din interiorul Pamantului pentru comertul interior, dar nu pentru transportul in comun. De aceea, dupa cercetari intreprinse de inginerii din Bodland s-a recomandat o revizie drastica.

Se intentiona sa se scurteze lungimea totala ca sa se construiasca mai multe tunele adiacente pentru asezarile locale, precum si un sistem total nou de monorai cu o intensitate a curentului suficienta pentru a trage pana la douasprezece vagoane.

Pe cand al Doilea Razboi Mondial lua o intorsatura nefavorabila pentru Germania, in 1943, traficul cu germanii din lumea subterana s-a intensificat cu ajutorul avioanelor si al sistemelor de tunele. Acesti germani si-au rugat fratii de la suprafata sa-i ajute la modernizarea galeriilor, pentru a putea fi puse in functiune in cazul in care emigrantii trebuiau adusi rapid in interiorul Pamantului

In anul 1944, prin coridorul brazilian au sosit in valuri imense cete de germani infranti, care s-au indreptat prin tunel spre noua lor patrie. Ei nu mai puteau sa astepte reconstruirea sistemelor de tunele si a caii ferate, careia i se daduse porecla de „ascensor spatial”.

L-am intrebat o data pe un nou-german, care a fost pozitia celor din interiorul Pamantului fata de fratii lor de la suprafata care, infranti in cel de-al Doilea Razboi Mondial, s-au refugiat in lumea subterana. El a comparat relatia cu aceea dintre englezi si americani din timpul razboiului.

Englezii, cea mai varstnica rasa anglo-saxona, erau in dificultate, astfel ca fratii lor de peste Atlantic le-au sarit in ajutor. De asemenea, am intrebat daca cele sase regate vechi ale germanilor de sub Pamant sau cei din Bodland s-ar uni cu noii veniti din Reich.

„Nu, mi s-a raspuns. Fiecare Reich din interiorul Pamantului isi are propriile sale particularitati culturale, la care nu va renunta niciodata. Cei din Bodland traiesc in pace din timpuri stravechi si se asteapta ca noii veniti sa le respecte principiile.

Aceste natiuni pot fi comparate cu Canada si SUA. Fiecare din aceste tari dispune de traditii proprii, dar un strain de-abia si-ar da seama de vreo diferenta sociala sau politica intre Calgary si Dallas, in afara de anumite trasaturi caracteristice nationale.

Interlocutorul mi0a explicat mai departe ca germanii din tunel, ai caror stramosi au inceput emigrarea in interiorul Pamantului, vor ramane in legatura cu cele sase regate vechi atat pe plan economic, cat si social. Datorita comertului si traficului frecvent desfasurat intre ei, cu timpul multe diferente s-au estompat.

In anul 1943, „Societatii Feroviare a Celor Doua Lumi” i-a fost schimbat numele in „Societatea Feroviara a Lumii Subpamantene”. La recomandarile inginerilor din Bodland a fost adus un germano-elvetian pe nume Karl Schneider, care trebuia sa reconstruiasca tunelul intr-o perioada de cinci ani.

Schneider avea o vasta experienta in acest domeniu, intrucat lucrase la tunelul Simplon intre Milano si Brig in Elvetia si, de asemenea, la proiecte de tunele in Rusia, Australia si Africa de Sud. Echipele de masuratori ale lui Schneider, sub conducerea inginerilor bodlandezi, au avut nevoie de doi ani pentru a pregati derivarea traseului.

Au fost deschise tunele noi de aproximativ cinci sute de kilometri, sapate deseori in stanca dura cu ajutorul laserelor si al aparatelor de sfredelire. S-au descoperit numeroase pesteri naturale, ce au fost utilizate in circulatia de marfuri si a trenurilor.

La terminarea activitatii de masurare, Schneider s-a reintors la suprafata Pamantului si a angajat cinci mii de muncitori indieni, care erau familiarizati cu munca in mina. De asemenea, a angajat cativa supraveghetori bilingvi. Toti acestia au fost cazati in locuinte subterane.

Pe primii cincizeci de kilometri, unde gravitatia era aproape egala cu cea de la suprafata Pamantului, intrarile in tunel au fost concepute orizontal, apoi traseul a capatat o inclinatie de aproximativ treizeci si doua de grade.

Dupa ce indienii au forat adanc in invelisul de stanca, s-au trezit inconjurati de o mare intindere de pamant. De acum puteau sa mearga pe intreaga suprafata interioara a Pamantului, trei sute saizeci de grade, fara sa cada.

Ei nu si-au dat seama ca au lucrat la un proiect in interiorul matalei terestre, crezand ceea ce li se spusese si anume ca vor sapa intr-o mina dupa aur. Corectarea tunelului in partea interioara a mantalei a necesitat o alta forare prin scoarta pe un traseu in forma de spirala lung de cincizeci de kilometri.

Teoretic, o piatra aruncata de pe suprafata Pamantului prin orificiul de intrare ar cadea abrupt in jos, dupa care ar pluti pe o traiectorie spiralata spre centrul mantalei terestre si in cele din urma s-ar lipi de aceasta.

Tunelul a fost terminat in 1948. In timp ce lucrarile progresau, trenurile tot mai aduceau emigranti germani catre interiorul Pamantului si-i lasau pe continentul Agartha, unde se stabilisera primii colonisti germani, dupa care trenurile lumii subpamantene ii transportau in noua lor patrie din emisfera sudica.

Trenurile care veneau sau plecau din lumea interioara urmau legea normala a gravitatiei. Isi foloseau franele oaba cabd ajungeau la punctul zero de gravitatie, iar in partea a doua a calatoriei apelau la mecanismele electronice pentru urcare.

Dupa ce tunelul a fost sfredelit si lasat sa se raceasca, s-a instalat monoraiul. La incheierea lucrarile au fost aduse trenuri douasprezece vagoane. Curentul electric provenea dintr-o uzina aflata in interiorul Pamantului in dreptul Polului Sud.

Se folosea energia solara care patrundea prin orificiul de intrare. Monoraiul primea curent de la sina amplasata dedesubt, contactul fiind asigurat de o roata cu canelura. Partea superioara a trenului era tinuta de o alta roata, care alunca sub o sina fixata deasupra.

Farfuriile zburatoare fabricate in Germania au trebuie repede sa-si dovedeasca fiabilitatea. In curand s-a inceput mutarea personalului si a echipamentului, iar pentru asta au fost folosite noile avioane. Dupa ce echipamentele si aparatura pentru producatia farfuriilor zburatoare au fost aduse prin intrarea de la Polul Sud in interiorul Pamantului, acestea au fost date in folosinta, operand de atunci din baze secrete aflate in America de Sud.

S-a inceput cu constructia unei topitorii si a unei fabrici pentru productia de farfurii zburatoare destinate transporturilor mari, cu un diametru de o suta douazeci de metri.

Prima sarcina a giganticelor OZN-uri a fost sa zboare spre America si sa ia de acolo sase vehicule cu senile. Cumparatorii germani au achizitionat aceste masini la Detroit si le-au transportat cu trenul, impreuna cu piesele de schimb, la New Orleans.

La adapostul intunericului, vehiculele au fost duse la o ferma retrasa si, de la un terminal aflat la adancime, au fost incarcate in imensele farfurii zburatoare. Aparatul a fost pilotat de capitanul Erich von Schusnick pana in Brazilia, unde au fost descarcate alte echipamente si unelte.

La doua zile de la plecarea din New Orleans, dupa o escala de treizeci si sase de ore pe un aerodrom din bazinul Amazonului, incarcatura a aterizat in Neu-Berlin. In acelasi fel, farfuriile zburatoare mai mici au adus din depozite secrete aflate in Germania si SUA aparate de felul strungurilor, masinilor de crestat si motofrezelor, precum si macarale.

Marfurile americane fusesera cumparate de nemti din New York inainte de sfarsitul razboiului, cu ajutorul unor oameni de paie, apoi fiind aduse la Rio de Janeiro. Deseori erau transportate din America cu ajutorul farfuriilor zburatoare, in tinuturi din desert mai putin populate.

Aceste marfuri erau platite cu cecuri, prin bancile elvetiene, iar aurul german era colectat in metropola americana de „New York Trading Company”. La sfarsitul lui 1944 si inceputul lui 1945, germanii au trimis catre Spania multe incarcaturi cu alimente, care au fost luate de acolo cu farfurii zburatoare si/sau au fost incarcate in submarine noi ori in cele vechi, carora li se daduse porecla de „vaci de mare”.

Marfurile trebuiau sa fie aduse in porturile din interiorul bazinului amanzon. Exista o nevoie presanta de unelte, matrite si topitorii. Fiecare aparat necesar era dus in lumea subterana de farfuriile zburatoare.

In 1946, echipele de cercetare din interiorul Pamantului au descoperit mari zacaminte de fier, cupru si aluminiu, bogatii, care au inceput sa fie folosite in topitorii. Produsele din lemn, cum ar fi placajul, erau aduse prin tunel din Brazilia.

In timpul operatiunii din 1944 si 1945, germanii au realizat ca farfuriile zburatoare sunt cu mult superioare avioanelor obisnuite. Ei erau siguri ca pana in anul 2000 acesta va fi tipul de avion militar cel mai important.

Masura de evacuare pusa in practica de germani in 1945 nu putea fi trecuta cu vederea. Singurul indicativ pe care l-au avut Aliatii era ca mase de germani – inclusiv Hitler – au disparut cu desavarsire. Hitler a ajuns in Argentina cu submarinul, trecand prin Columbia si Brazilia.

Calatoria sa a fost in mod voit incetinita, caci el trebuia sa ajunga cand pregatirile erau terminate si cand erau destule case disponibile in Neu-Berlin. La sosirea in capitala Bodland-ului i s-a adus foarte clar la cunostinta ca el si oamenii sai pot ramane numai daca se vor comporta pasnic. Hitler a confirmat promisiunea deja facuta.

In anii 1945 si 1946, serviciul secret american si-a concentrat atentia asupra tinutului Quinta din Peru. Aici se observase cum germanii dispareau in interiorul Pamantului. Americanii aveau acum de-a face cu un alt gen de nemti decat aceia care disparusera cu stapamani sau luni in urma din tara lor natala.

Ei si  alti agenti internationali au intalnit germani siguri pe ei, care isi divulgau identitatea in mod deschis. Numai ca nu explicau de ce s-au stabilit in aceasta parte a globului. Tabere de germani existau ascunse in Brazilia, Columbia, Paraguay, Ecuador, Guineea britanica, precum si in alte tinuturi indepartate.

Acesti germani erau pregatiti ca, atunci cand aveau sa fie chemati, sa ia ultimul tren catre noua lor patrie. Specialistii, de care era atata nevoie, au fost urcati in primele trenuri, in timp ce acele persoane care aveau prioritate maxima au calatorit cu farfurii zburatoare germane sau bodlandeze prin intrarea de la Polul Sud.

Pana la urma, in lumea subterana s-au stabilit doua milioane si jumatate de germani. Doar in anii 1944-1945 au fost transportati cu trenul sau cu farfuriile zburatoare aproximativ doua sute de mii. Nu s-a facut un calcul anual, dar populatia se marea rapid.

In 1948 au sosit fete nemtoaice care s-au casatorit cu prietenii lor aflati deja acolo. Familiile ale caror tati venisera cu primul val erau acum unite pe diferite cai. Cu ajutorul actiunii „liftul spatiul” au fost transportati saptamanal in 1948 trei mii sase sute de pasageri, dintre care majoritatea calatoreau inspre interiorul Pamantului. Transportul se efectua de trei ori pe saptamana in ambele directii.

In 1948 se prevedeau in mersul trenurilor sase opriri pentru pauze. Vehiculele circulau intre statii cu o viteza de doua sute de kilometri la ora si aveau nevoie de mai putin de douazeci si patru de ore pentru a parcurge intregul traseu. Zeci de comunitati s-au infiintat in pesterile nou descoperite.

Aceste comunitati erau aprovizionate de trenuri mici care nu ajungeau nicidata la suprafata. Mai tarziu, in cele trei pana la cinci vagoane se puteau transporta numai trei sute, maximum cinci sute de pasageri pe saptamana. Celelalte vagoane erau incarcate cu marfuri.

In apropierea depozitului subteran, care in 1572 era doar o nisa intr-o pestera, se creasera premisele ca in timp sa se formeze o mare comunitate germana. In ziua de azi, nemtii revin la suprafata in apropiere de Iquitos, calatoresc spre Manaus si zboara cu liniile aeriene VARIG catre Rio de Janeiro. De acolo calatoresc cu „Pan Am” catre San Juan, in Puerto Rico sau la Lisabona, iar apoi cu avionul sau cu trenul in Germania.

In prezent, multi germani se intorc in tara de origine pentru a-si petrece acolo batranetea. Unii dintre ei se statornicesc si in America de Sud sau in SUA, Canada, Anglia ori Spania.

Inca din anul 1946, cand cei din Bodland supravegheau construirea fortelor armate aeriene, terestre si navale, care trebuiau sa aiba numai o functie de aparare in noua Germanie, s-a produs un eveniment care a pus in pericol insasi supravietuirea germanilor de acolo.

Primejdia venea dintr-o directie neasteptata. Pe 12 iulie 1946, trupele de observatie au anuntat o invazie aeriana din nord. Noii germani stiau ca un dusman putea ataca fie dinspre Polul Nord, fie pe la intrarea de la Polul Sud, dar au constatat cu surprindere ca nu era vorba de avioane sau rachete lansate de fostii dusmani de la suprafata, ci de farfurii zburatoare.

Vechii vikingi din partea nordica a lumii interioare observau cum sosesc din ce in ce mai multi nemti, privind cu suspiciune aceste actiuni militare ale noilor locuitori. Cum stiau ca national-socialistii ocupasera Norvegia si Danemarca, au decis sa-i atace pe noii germani. Pentru prima oara, acestia au trebuit sa se apere.

Pe ecranele radarelor au aparut farfurii zburatoare care se deplasau cu o viteza uimitoare catre sud, in directia Neu-Berlin si Neu-Hamburg. Ele veneau dintr-un oras nordic din tara vikingilor, Kupenhagen, metropola cu o populatie de circa trei milioane de oameni.

S-a dat alarma de grad zero si tot mai multe farfurii zburatoare germane s-au ridicat de la sol. Natiunea celor douasprezece milioane de vikingi, Vikingland, ataca asadar tarisoara noilor germani. Primele lupte aeriene erau deja in toi, cand atlantii le-au dat vikingilor un ultimatum: in cazul in care nu incetara imediat conflictul, atlantii vor fi nevoiti sa-i atace, distrugand tara vikingilor cu ajutorul laserelor lor.

Ei i-au anuntat pe vikingi ca nemtii sunt bineveniti, deoarece transforma in terenuri arabile un pamant sterp, nelocuit. De asemenea, au spus ei, germanii, care sunt inruditi cu vikingii, sunt pe timp de pace cel mai productiv popor de pe Pamant, iar in timp de razboi cel mai distrugator.

Ambasadorul atlantilor le-a mai transmis: „Lasati-i pe germanii de aici, de sub Pamant sa traiasca in pace. Nu vrem ca razboiul de la suprafata sa ajunga si in locurile acestea.”

Ceea ce nu stiau vikingii si noii germani era ca cei din Atlanta, care observasera inceputurile neasteptate ale ostilitatilor, au atacat cu propriile lor farfurii zburatoare. Ele se miscau in fata si deasupra formatiunii vikinge care inainta si, fara sa fie observate, au produs un camp de forta impenetrabil. Navele vikingilor, care nu stiau de aceasta descoperire, au dat peste niste bariere de netrecut. Astfel, razboiul a fost inabusit din fasa.

„Stop, stop, stop!” i-am intrerupt furtuna de informatii. „Cred ca-mi plesneste capul. Iar te intreb, de unde ai datele astea precise? Vreau sa spun ca stiu o parte din poveste si imi este cunoscuta si teoria cu lumea din adancuri, dar de unde atata exactitate?”

„Ei bine” a inceput John sa se justifice. Povestea despre prima faza a emigrarii germane in lumea subterana, produsa involuntar in 1572, am aflat-o partial din arhivele portugheze de la Lisabona, din arhivele franceze de la Paris si arhiva Vaticanului de la Roma.

Un nepot al capitanului von Jagow, Helmut von Jagow, mi-a oferit in 1977 cateva amanunte, impreuna cu domnul von Tirpitz, fost mare amiral al flotei germane din Marea Nordului care, tanar locotenent fiind, activase la bordul acestei navei.

Erich von Schusnick, care la sfarsitul anilor saptezeci locuia inca la Washington, mi-a raspuns la intrebarile referitoare la numarul actualelor orase germane din mantaua terestra. Toate informatiile despre Bodland le-am primit de la Dr. Jerrmuus, un cetatean din Bodland, care azi traieste in Statele Unite.

O mare parte a informatiilor despre tunel le-am primit din alte surse, de exemplu de la inginerul elvetian Karl Schneider. De asemenea, am cercetat numeroase documente oficiale, manuscrise si nenumarate carti din Biblioteca Congresului, care nu aveau decat cifre inscrise pe ele.

conspiracy131118_nazis_560

Am batut mult pasul pe loc cu aceasta poveste presupus fabuloasa despre mutarea germanilor in lumea subpamanteana. Am facut pasul decisiv cand l-am gasit pe Dr. Jerrmuus, care mi-a raspuns la multe intrebari despre planurile germanilor privind emigrarea in lumea interioara dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cat si evacuarea de dupa razboi.

Dr. Jerrmuus a fost cel care mi-a povestit despre discursul regelui Haakkuuss al III-lea, care i-a salutat pe germanii de la suprafata Pamantului in anul 1943.”[1]

SURSE

  1. Jan Van Helsing – „Organizatia secreta Soarele Negru – loja elitei celui de-al Treilea Reich”, pag. 112-125, Editura Antet.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro