Aerodina Lenticulara – farfuria zburatoare a lui Henri Coanda bazata pe „Efectul Coanda”

by „Crede şi nu cerceta” nu este altceva decât un îndemn la ignoranţă pe care mulţi l-au îmbrăţişat considerând că are de a face cu credinţa, însă oamenii culţi au ştiut dintotdeauna că această vorbă veche reprezintă doar un instrument de îndobitocire şi, în cele din urmă, de subjugare a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Crede şi nu cerceta” nu este altceva decât un îndemn la ignoranţă pe care mulţi l-au îmbrăţişat considerând că are de a face cu credinţa, însă oamenii culţi au ştiut dintotdeauna că această vorbă veche reprezintă doar un instrument de îndobitocire şi, în cele din urmă, de subjugare a maselor.

Cum altfel am fi putut învăţa şi evolua, dacă nu prin a cerceta? Aşa au luat naştere invenţii revoluţionare despre care anumiţi specimeni susţin chiar şi în zilele noastre că sunt simple poveşti.

Henri Coandă -aerodina lenticulară_avrocar_8

Farfuria zburătoare concepută de Henri Coandă, denumită tehnic de către inginer „aerodina lenticulară”, este exemplul perfect de proiect care poate fi studiat astăzi de oricine, dar care din păcate zace prăfuit într-un muzeu pe care mulţi îl ocolesc, deşi este amplasat într-una dintre cele mai vizitate zone de agrement din capitală. Este vorba despre Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”, situat în parcul Carol.

Aşadar, farfuria zburătoare nu este nici pe departe un proiect secret. Necunoscut, putem spune că da. Este adevărat că, la vremea la care a fost conceput, în preajma anului 1930, nu exista şi nici nu s-ar fi dorit o mediatizare intensă.

Conceptul a luat naştere ca urmare a dorinţei inginerului de realiza un aparat de zbor sigur şi ieftin, fără piese care să se poată desprinde. El şi-a imaginat un sistem de propulsie bazat pe efectul Coandă, fenomen fizic întâlnit pentru prima dată în 1910, când lucra la realizarea primului avion cu reacţie din istorie – Coandă 1910.

În 1932, primul prototip de aerodină lenticulară a zburat experimental la Paris. Aparatul, cuplat la reţeaua de gaze, s-a ridicat până în tavanul încăperii şi a stat acolo până s-a întrerupt alimentarea.

Din 1932 şi până în 1956 au mai avut loc experimente, însă din cauza dezinteresului finanţatorilor acestea nu au putut evolua pe măsura aşteptărilor. În 1956, Henri Coandă a prezentat public două brevete de aerodine lenticulare fără piese mecanice în mişcare, propulsate pe verticală de puterea aburului şi având la bază ejectoare ce funcţionau tot pe principiul reacţiei. Randamentul mai slab faţă de dispozitivele cu elice era compensat de siguranţa zborului şi de costurile reduse de construcţie şi exploatare.

Conceptele lui Coandă au intrat în vizorul Statelor Unite, iar la începutul anilor ’60 inginerul român a obţinut mai multe contracte cu forţele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), în urma cărora au fost dezvoltate două proiecte de aerodine calculate pentru a ridica un om.

Farfuriile aveau fiecare diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au fost pregătite pentru zbor şi au zburat.

Ultimul proiect de aerodină făcut public de către Henri Coandă datează din 1970, a fost executat tot în colaborare cu Statele Unite, şi este constituit de fapt dintr-un sistem de patru farfurii zburătoare care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea.

Acest aparat nu a zburat, cel puţin nu oficial. Noi putem doar specula pe tema binecunoscută a OZN-urilor asociate de către necunoscători cu vizitele extratereştrilor, aparate care au creat după jumătatea secolului trecut o adevărată psihoză, mai cu seamă în rândul americanilor.

Astăzi, în România, conceptele lui Coandă şi tot ce ţine de aeronautică sunt studiate de către un grup de ingineri şi cercetători care au format asociaţia ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) şi au dezvoltat o mulţime de proiecte entuziaste.

Efectul Coandă – fenomenul care a revoluţionat aeronautica

Avionul cu reacţie inventat de Henri Coandă este fără îndoială cel mai cunoscut proiect al savantului român, dar mai importantă decât avionul în sine s-a dovedit a fi descoperirea aşa numitului „efect Coandă„, un fenomen fizic care a ajuns să stea la baza dezvoltării aeronavelor capabile să decoleze pe verticală şi fundamentul fizic pentru realizarea a numeroase echipamente industriale şi militare.

Cum a fost descoperit „efectul Coandă”

Acum fix 100 de ani, în toamna anului 1910, tânărul Henri Coandă prezenta la Salonul Aeronautic de la Paris un aparat de zbor cu totul inedit, care nu avea elice (toate avioanele cu motor realizate până la acea dată puteau zbura datorită elicelor). Aparatul prezentat atunci nu a fost însă testat ci doar studiat şi descris, motivul fiind acela că nu era 100% finalizat.

Experimentul, după finisarea prototipului, a avut loc în luna decembrie a aceluiaşi an, la Issy-les-Moulineaux.

Avionul pilotat chiar de către Henri Coandă s-a comportat surprinzător. Până să se ridice de la sol, flăcările ce ieşeau din ajutaj au provocat un incendiu, fiind orientate către fuselajul aparatului şi nu în exterior aşa cum se aştepta inginerul. Pericolul enorm, cauzat de faptul că fuselajul fusese fabricat din lemn, iar habitaclul era şi el expus focului, l-a forţat pe Coandă să abandoneze aparatul şi să se salveze. Acest eşec (inclusiv de ordin financiar) nu l-a descurajat ci, dimpotrivă, l-a ambiţionat.

Au urmat 20 de ani de studii asupra misteriosului fenomen, până când savantul nostru a reuşit să înţeleagă tot ce se petrece şi, mai mult, să găsească aplicaţii pe baza acestui efect.

…efectul Coandă constă în principiu în a crea o zonă de depresiune în plin aer, de-a lungul unui perete, care permite fluidelor să se proiecteze şi să ia direcţia peretului unde s-a generat depresiunea…„, spunea Henri Coandă într-un interviu TV realizat în 1969.

Explicaţia „efectului Coandă”

Aplicaţiile bazate pe efectul Coandă nu sunt legate doar de aeronautică, ele se regăsesc şi în alte domenii, precum cel tehnic-industrial sau militar: atenuatoare de zgomot, vizualizări cu fum, exhaustare de gaze, ventilatoare, amplificatori de fluide şi altele.

Demonstraţie practică

În clipul de mai jos avem o demonstraţie cu un ejector care foloseşte efectul Coandă, simplu dar suficient cât să ne facă să înţelegem potenţialul acestui fenomen: fără niciun fel de piesă mecanică în mişcare reuşeşte să antreneze cantităţi mari de aer.

Cea mai importantă aplicaţie a sa a fost şi va rămâne aceea de propulsor, pentru că a genera forţe fără piese mecanice în mişcare este dezideratul oricărui aparat de zbor al viitorului.

Marele savant român Henri Coandă: “Farfuriile zburătoare? Eu le-am inventat!”

În perioada anilor ’60, marele savant român Henri Coandă făcea o afirmaţie cu totul uimitoare. În cursul unui interviu, el declară următoarele: „Farfuriile zburătoare? Ei bine, eu le-am inventat!” Marele savant român se referea la „aerodina lenticulară”, un „nou tip de aparat zburător” conceput şi realizat de Henri Coandă.

.Aerodina lenticulară”, concepută între cele două războaie mondiale pe principiul „Efectului Coandă”, reprezenta o maşină de zburat foarte simplă, fără piese mecanice în mişcare, cântărind sub o tonă şi având o rază de acţiune de circa 5.000 km. Carburantul indicat la vremea aceea pentru propulsia „aerodinei lenticulare” era propanul, dar Coandă avea în vedere şi energia nucleară, ca soluţie de viitor.

„Aerodina lenticulară” – sau „avionul-farfurie”, cum îi mai spunea savantul – era astfel gândită spre a ateriza şi decola pe verticală oriunde, pe orice fel de teren, neavând deci nevoie de instalaţii terestre speciale, ca cele aflate în prezent în dotarea aeroporturilor moderne. Modelul iniţial al „aerodinei lenticulare” era prevăzut cu patru elemente în formă de disc şi un fuselaj în care erau amplasate locurile călătorilor.

Dar cum a ajuns Coandă la ideea „farfuriei zburătoare”? Iată ce scrie el despre aceasta în iarna anului 1965 în revista franceză ,,Icar”:

“Din moment ce noi nu am găsit încă mijlocul de a realiza anti-gravitaţia pentru a ne menţine în aer, trebuia să caut soluţia problemei în mişcarea relativă care are loc între mediul ambiant (aerul) şi corpuri, cum s-ar spune, a face invers faţă de ceea ce noi facem astăzi”.

El descoperă astfel, corelând o serie de observaţii asupra fluidelor, efectul fizic care îi poartă numele – Efectul Coandă – iniţiind chiar o serie de experienţe memorabile într-un mic laborator parizian din apropierea Gării de Est, amenajat cu sprijinul marelui fizician englez Norman Thompson.

Definind principiile „Efectului Coandă” – înregistrate de altfel la 8 octombrie 1934 ca invenţie sub titlul de „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid” – savantul român ajunge în mod inerent la studiul creării vidului de-a lungul unei suprafeţe determinate, apoi la posibilitatea realizării unui nou tip de maşină zburătoare: „aerodina lenticulară”.

Prima piesă de încercare a ideii sale va fi gata în 1932. Era o primă machetă a cărei perfectă funcţionalitate a fost dovedită şi elogiată acolo, în laboratorul din preajma Gării de Est din Paris, de către savanţi de renume: Thompson, Le Prieur, Seguin, Bunauvarilla, Zwinsky, D’Anselme şi alţii.

Al doilea model – care era de fapt capabil să zboare – a fost construit în iarna anului 1933. Această „aerodina lenticulară” liliputană – dotată cu două „braţe-aripă” rotative de 1,5 m lungime fiecare – se putea învârti în jurul propriei sale axe, decolând şi aterizând pe verticală. Mijlocul de propulsie era aerul comprimat.

Coandă a intenţionat ca, începând din anul 1969, să construiască industrial aerodina sa lenticulară – aparat care nu polua mediul ambiant sub nici o formă – dar vârsta sa înaintată şi o boală necruţătoare i-au întrerupt aceste proiecte atât de îndrăzneţe. Prin anii 70, canadienii au făcut şi ei încercări de a realiza un aparat de zbor circular care să fie funcţional şi viabil, dar se pare că experienţele lor au suferit un eşec lamentabil.

Odată cu trecerea timpului, putem afirma că, deşi dorinţa marelui savant român Henri Coandă de a construi un aparat de zbor circular cu decolare şi aterizare pe verticală, nu s-a realizat încă, ideea în sine este absolut remarcabilă, una dintre acele idei care revoluţionează lumea şi ne fac să ne gândim că geniile se nasc întotdeauna prea devreme…

Omul ar putea calatori pana la stele, cu propria sa energie

La 17 decembrie 1970, la o  întâlnire cu studenții și cadrele didactice universitare de la Universitatea Politehnică din București, savantul Henri Coandă a făcut o declarație surprizătoare: omul ar putea călători spre stele cu o viteză fantastică, folosind pentru propulsie propria sa energie.

Biografia lui Henri Coandă conține și file albe. Se pare că savantul a lucrat și pentru un program german, având ca obiect proiectarea unor aparate de zbor destinate spațiului cosmic. Ceea ce puțini știu este faptul că Henri Coandă a fost judecat în Franța pentru înaltă trădare și a fost la un pas de a fi împușcat. Potrivit declarației sale, proiecta și experimenta aparate de zbor de formă lenticulară în Africa de Nord, între anii 1938 – 1939. Primele aparate din seria OZN-urilor terestre proiectate de Henri Coandă, zburau fără echipaj uman din cauza accelerației violente pe care o dezvoltau. Aparatele germane pentru zbor cosmic din seria Vril și Haunebu, ce au fost construite în anul 1944 conform documentelor găsite de Aliați în arhivele secrete ale  SS, este posibil să fie proiectate pe baza experimentelor făcute de Henri Coandă. Programul german prevedea și construcția navei Andromeda până la sfârșitul anului 1945, cu o lungime de 139 metri și viteză teoretic nelimitată în spatiul cosmic. În ce măsură a fost implicat Coandă în aceste proiecte, ar trebui să elucideze biografii săi apolitici.

         Savant multilateral, Coandă a fost preocupat şi de unele probleme din biologie. Era ştiut că fiinţele vii generează, omnidirecţional în spaţiu, energii ce intră în componența biocâmpului. Biocâmpul se extinde de la limita de separare a organismului viu față de mediul ambiant și se continuă pe distanţe nedeterminabile. După unii cercetători, biocâmpul este format din energii slabe. După opinia lui Henri Coandă, biocâmpul conține energii foarte puternice. Atâta doar că, propagându-se în toate direcţiile în spaţiu, are loc o echilibrare a energiilor emise de fiinţele vii.

Omul, spunea Henri Coandă, generează în biocâmpul său o energie corpusculară colosală, pe care a denumit-o emisie de gravitoni. Gravitonii sunt  capabili să propulseze omul în spaţiul cosmic, cu o viteză fantastică. După părerea savantului, ar trebui proiectat un dispozitiv tehnic de ecranare și direcționare a gravitonilor, pentru a li se imprima o direcţie şi un sens prestabilite. Şi, desigur, să fie pus la punct un procedeu tehnic de prezervare a vieţii omului la asemenea viteze.

Erau doar în fază de idee dispozitivele tehnice despre care vorbea Coandă,  sau au fost proiectate și realizate de către savant? Întâmplător sau nu, acest aspect al activităţii lui Henri Coandă este deocamdată omis de biografii săi.

SURSE

  1. http://www.go4it.ro/curiozitati/dosare-3998600/proiectele-necunoscute-ale-lui-henri-coanda-7057481/ozn-ul-lui-coanda-fascinanta-creatie-care-a-inlemnit-america-7099030/
  2. http://www.go4it.ro/curiozitati/dosare-3998600/proiectele-necunoscute-ale-lui-henri-coanda-7057481/efectul-coanda-fenomenul-care-a-revolutionat-aeronautica-7419135/
  3. http://www.lovendal.ro/wp52/marele-savant-roman-henri-coanda-farfuriile-zburatoare-eu-le-am-inventat/
  4. http://jurnalparanormal.ro/content/omul-ar-putea-c%C4%83l%C4%83tori-spre-stele-cu-propria-sa-energie
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro